duminică, 7 februarie 2010

Observatii

Omleta cu ciuperci si clatitele cu branza si spanac disparura de pe masa cu o viteza uluitoare. Toata lumea tacea fiind prea ocupata sa isi umple burtile asa ca Marga avu timp suficient sa ii examineze pendelete.
Florin Panait manca tacticos, taind mancarea in bucati mici pe care le ducea fara nici un fel de graba pana in dreptul gurii unde dispareau sub mustata stufoasa si roscata care acoperea aproape in intregime buza de sus.
Ana Caroca zambea tot timpul infulecand bucati mari pe care apoi le mesteca timp indelungat parca incercand sa extraga toata savoarea si tot gustul din fiecare bucata. Avea tenul alb, un alb accentuat de parul blond platinat care ii marginea fata de-o parte si de alta. Bretonul drept si intors putin deasupra sprancenelor ii dadea o alura inteligenta si totusi sexi. Tabloul era completat de o mica cicatrice pe obrazul stang ce parea sa fie sechela unei arsuri mai vechi.
Angelo Gatto se evidentia atat prin culoarea pielii cat si prin statura impresionanta. Parea cel mai relaxat dintre toti. In miscari i se citea gratia data de artele martiale si dar si o strictete si o disciplina care tradau anii petrecuti in armata, cel mai probabil la o unitate de trupe speciale. Ochii negrii si iscoditori, ascunsi cu grija in niste orbite putin adanci cercetau fiecare miscare a celor din camera fara prea mult efort si fara miscari prea mari. Parul tuns scurt amintea si el de tinuta celor din armata.
Dupa ce isi termina examinarea noilor colegi descoperi ca se sincronizase de minune. Nu mai avea ce cerceta si nici ce manca...dar era satula. Multumi pentru masa si se ridica de pe scaun cu gandul de a se retrage putin in camera ei pentru cateva clipe in care sa reflecteze la cele intamplate in ultimele 24 de ore.
- Sa-ti fie de bine, ii raspunse bunica. Poti merge la tine in camera juma' de ora si apoi ne intalnim toti in sufragerie. Trebuie sa ne uitam peste dosarul pe care l-am primit o data cu casa si apoi sa iti stabilim un program de antrenamente.

miercuri, 3 februarie 2010

Pofta mare

Apa calda alerga pe trupul ei gol si pentru prima data de cand ajunsese aici, Marga deveni constienta de corpul ei. Maini suple dar cu musculatura bine definita, sani potriviti ca marime, avand forma usor conica si sfarcuri obraznice, abdomen plat care atunci cand era incordat dezvolta "patratele", picioare lungi parca sculptate ascuzand o forta mult mai mare decat lasau sa se vada. Iesi din dus si continua examinarea in oglinda de deasupra chiuvetei: par brunet, ochi de un albastru intens, buze carnoase si senzuale, gropite in obraji atunci cand zambea, barbie putin ascutita si un ten impecabil.
Incantata de corpul ei pe care in sfarsit avusese timp si curiozitate sa si-l observe, se sterse pe un prosop moale si iesi. Se imbraca in ceva lejer, ca de casa, si cobori in bucatarie.
Camera care pana acum parea destul de mare acum ii paru minuscula. De vina erau toti oamenii aceia pe care nu ii cunostea. Bunica trebaluia la aragaz iar la masa si in jurul ei discutau aprins trei persoane. Angel statea in capul mesei si vorbea cu o tanara frumoasa de aproximativ 30 de ani care statea incalecata pe un scaun, sprijinindu-si barbia pe mainile asezate pe spatar. De partea cealalta a mesei, bagandu-se din cand in cand peste discutia lor, se afla un tip roscat la vreo 45-50 de ani.
- Buna dimineata...cred... Saluta Marga oarecum timid.
- Hey! Buna dimineata! Daca nu e chiar colega noastra de apartament. Doamnelor si domnilor, Marga!
- Angel, termina cu glumele. Noi o stim. Ea nu ne stie pe noi. Noi suntem cei care trebuie sa ne prezentam. O sa incep eu. Numele meu este Florin Panait. Pana ieri m-ai cunoscut sub forma de floare...stateam in ghiveciul de pe geamul tau de la bucatarie si aveam grija sa nu ai musafiri nedoriti. Am abilitatea sa ma schimb in orice planta si de la mine vei invata tot ce ai nevoie despre otravuri si despre metodele neconventionale de a omori pe cineva.
Cand termina de vorbit se uita la tanara de la masa, parca dandu-i cuvantul.
- Neata. Eu sunt Ana Caroca...prietenii imi spun Roca... Am stat in sufrageria ta sub forma de vaza. Am abilitatea sa ma schimb in orice tip de roca si sa ma modelez dupa propria vointa. O sa fiu profesoara ta de magie.
- Pe mine m-ai cunoscut deja. Angelo Gatto, dar toti imi spun Angel. Eu o sa te initiez in artele martiale. Te voi invata cum sa te aperi si cum sa ataci, cum sa imobilizezi si cum sa omori.
- Ok, sa recapitulam, avem ghiveciul care ma urmarea in bucatarie, vaza...in sufragerie, pisica prin toata casa...cine lipseste, cine lipseste....a, stiu...betisoarele perverse de urechi care se uitau la mine cand faceam dus. Unde e domnul betisoare?
- Marga, hai ca exagerezi. Betisoarele sunt in cutia lor in baie, pe alea te-am pus sa le iei pentru ca ramasesem eu fara. Astia sunt toti "schimbatorii" care te vegheau asteptand momentul cand vei fi pregatita sa beneficiezi de cunostintele lor. Dar mai vorbim despre asta dupa. Acum ia loc si hai sa mancam. Pofta mare.

marți, 12 ianuarie 2010

Pisicuta...zat...

Dimineata veni ca o raza de soare dupa o noapte plina de vise sumbre in care aceleasi imagini idioate se alternau obsesiv. Ochi rosii pe o piele alba, pumnale incovoiate si incrustate cu doua rubine care se transformau in doi ochi rosii pe o piele alba... o balta de sange, un tipat, un val de energie o fulgerare de lama pe un gat alb si doi stropi de sange improscati pe zid...doi stropi de sange care se transformau in doi ochi rosii pe o piele alba...

- Buna dimineata Marga.
Voce necunoscuta, fata necunoscuta...la ea in dormitor...pericol...asta suna in capul Margai in timp ce sarea din pat prin partea opusa personajului si se uita disperata dupa o arma. Injura in gand faptul ca inainte sa adoarma nu isi luase ceva taios langa ea, dar era asa de obosita ca abandonase ideea constienta fiine ca orice efort in plus i-ar fi secat complet puterile si ar fi adormit pe podea.
- Stai linistita. Imi cer scuze ca te-am speriat. Sunt prieten.
- Ok...sa zicem...ceine esti si ce cauti in camera mea.
- Pai...am zis ca trebuie cineva sa stea langa tine mai ales ca toata noaptea te-ai zvarcolit in pat si ai vorbit. Nu ma intreba ce, ca nu am inteles. Iar in ceea ce priveste identitatea mea...n-am glumit cand am zis ca sunt prieten. Sunt Angel. Motanul. Acum hai jos ca ne asteapta bunica. Avem multe de vorbit. Te las sa faci un dus si sa te schimbi si te astept la micul dejun in bucatarie.
Cand termina de vorbit se intorse pe calcaie si o lua spre usa. Marga ramasese impietrita nevenind sa isi creada ochilor si urechilor. Adica tanarul acela frumusel, de culoarea abanosului era Angel? Adica motanul ei isi putea schimba forma...sau de fapt omul din fata ei isi putea schimba forma in motan...neee nu se poate...inca visa...
- Auzi...Angel...poti sa ma ciupesti ca am impresia ca visez inca...
Tanarul se oprii si expuse doua randuri de dinti albi perlati care contrastau cu negul pielii. Ranji pana ajunse langa ea si o ciupi de mana.
- Aaaaa, aloooo am zis sa ma ciupesti nu sa imi rupi mana...
- Uf, scuze...intotdeauna cand imi schimb forma am nevoie de o perioada sa ma adaptez la noile puteri. Nu mi-am dat seama ca strang atat de tare...si nici ca esti asa de sensibila...
Se intoarse iar pe calcaie si porni inspre usa.
- Auzi Angel...
- Da.
- Hai zat...
Si in acelasi timp Marga arunca spre el un prosop pe care il culesese de langa pat.
Amandoi pufnira in ras.

Drum de seara cu cadere la asternut...

Drumul spre casa fu unul anevoios si Marga avu nevoie de toata forta ramasa pentru a-l strabate. In plus de asta a trebuit sa suporte si privirile dispretuitoare ale oamenilor de pe strada care se uitau la ea ca la un om beat...si toata lumea stie ca nu te uiti frumos la o femeie beata...
Deabia cand ajunse la metru apuca sa isi traga un pic sufletul. Avusese noroc. Scaunul de langa usa pe care se urcase era liber asa ca se aseza si se odihni cateva minute.
Poarta curtii se deschise cu un scartait care cu alta ocazie nici nu i-ar fi atras atentia Margai dar care acum o zgaria pe creier. Partea mai proasta e ca acelasi scartait ii mai zgarie o data creieul si cand poarta se inchise in urma ei.
Marga intra in casa si se trantii pe canapeaua din sufragerie. Isi privi hainele murdare si sfasiate pe alocuri si incerca sa rememoreze ce s-a intamplat. In acel moment intra in camera cu zambetul pe buze doamna Corbu. In fata unui asemenea peisaj, zambetul pierii instant si locul ii fu luat de o expresie de sincera ingrijorare.
- Ce s-a intamplat draga mea? Esti bine? Cine ti-a facut asta?
- Buna seara bunico... Acum sunt bine... Doi companioni ai intunericului... M-au asteptat cand am iesit de la spital. Probabil stiu unde lucrez. M-au atras pe o alee si m-au atacat. Deabia am reusit sa scap cu vi...
- Stai asa...cum adica te-au atras? Ce ai cautat sa te duci dupa ei? Trebuie sa ramai printre oameni unde e mai putin probabil sa te atace.
- Bunica, eram cu Paul, colegul meu de la spital cu care am iesit ieri seara. N-am vrut sa il implic. Am incercat doar sa il protejez desi cred ca i-am cam ranit sentimentele...am fost cam dura cu el...dar vazusem un companion si Paul nu se mai dadea plecat...
- Stai linistita ai facut ce trebuia. Ai dreptate. Oamenii de rand nu trebuie prinsi in "jocurile noastre". Si cum ai reusit sa scapi?
- Nu stiu nici eu prea bine. Am reusit sa il omor pe unul cu un bisturiu pe care il aveam in geanta iar la al doilea...la al doilea ...am tipat... Dar nu a fost un tipat obisnuit...a fost ca un val de energie...l-am trimis zburand prin aer pana in zideul de vis-a-vis...si cat era buimac l-am omorat... Dar nu stiu cum am facut...imi era asa de frica...
- Mda...vad ca ai inceput sa iti descoperi talentele singura. Frica a accelerat procesul. Teoretic nu puteai sa faci asta asa de curand.
- Poftim? Ce talente?
- Ok...ora de poveste... Cand ne facem trecerea inapoi in lumea asta "primim" un set de abilitati. Abilitatile astea sunt unice pt fiecare si nu avem cum sa le stim pana nu ies la suprafata. In mod normal dureaza mai mult pana se dezvolta si incepi se le descoperi...dar se pare ca la tine incep sa iasa la suprafata de nevoie. Asta e un lucru bun. Lucrul rau e ca atacurile au inceput si ele mai devreme decat ne-am asteptat.
- Pai si cum pot sa imi folosesc abilitatile daca nu mi le stiu?
- Aici e putin mai complicat... Abilitatile se arata cand vor ele. Tot ce putem face este sa le antrenam si sa le cultivam o data ce s-au aratat. Si in plus de asta trebuie sa incepem antrenamentul tau fizic. Trebuie sa inveti sa te lupti corp la corp si sa folosesti armele... Daca au chef sa te atace macar sa fii pregatita pentru ei.
- Ok...de acord cu tot ce zici desi nu sunt convinsa ca inteleg tot la ora asta. Dar as putea sa incep cu cateva ore de somn? Ma simt epuizata. Maine dimineata o sa sun la spital sa le spun ca nu ma simt bine si ca nu ajung. O sa avem toata ziua sa vorbim de antrenamente si de puteri si abilitati si Superman si Xena si mai cine vrei tu...ok?
- Da draga mea, sigur ca e "ok". Hai fugi la culcare. Maine dimineata vreau sa iti prezint un prieten vechi. Noapte buna.
- Noapte buna bunico...