Drum de seara cu cadere la asternut...

Drumul spre casa fu unul anevoios si Marga avu nevoie de toata forta ramasa pentru a-l strabate. In plus de asta a trebuit sa suporte si privirile dispretuitoare ale oamenilor de pe strada care se uitau la ea ca la un om beat...si toata lumea stie ca nu te uiti frumos la o femeie beata...
Deabia cand ajunse la metru apuca sa isi traga un pic sufletul. Avusese noroc. Scaunul de langa usa pe care se urcase era liber asa ca se aseza si se odihni cateva minute.
Poarta curtii se deschise cu un scartait care cu alta ocazie nici nu i-ar fi atras atentia Margai dar care acum o zgaria pe creier. Partea mai proasta e ca acelasi scartait ii mai zgarie o data creieul si cand poarta se inchise in urma ei.
Marga intra in casa si se trantii pe canapeaua din sufragerie. Isi privi hainele murdare si sfasiate pe alocuri si incerca sa rememoreze ce s-a intamplat. In acel moment intra in camera cu zambetul pe buze doamna Corbu. In fata unui asemenea peisaj, zambetul pierii instant si locul ii fu luat de o expresie de sincera ingrijorare.
- Ce s-a intamplat draga mea? Esti bine? Cine ti-a facut asta?
- Buna seara bunico... Acum sunt bine... Doi companioni ai intunericului... M-au asteptat cand am iesit de la spital. Probabil stiu unde lucrez. M-au atras pe o alee si m-au atacat. Deabia am reusit sa scap cu vi...
- Stai asa...cum adica te-au atras? Ce ai cautat sa te duci dupa ei? Trebuie sa ramai printre oameni unde e mai putin probabil sa te atace.
- Bunica, eram cu Paul, colegul meu de la spital cu care am iesit ieri seara. N-am vrut sa il implic. Am incercat doar sa il protejez desi cred ca i-am cam ranit sentimentele...am fost cam dura cu el...dar vazusem un companion si Paul nu se mai dadea plecat...
- Stai linistita ai facut ce trebuia. Ai dreptate. Oamenii de rand nu trebuie prinsi in "jocurile noastre". Si cum ai reusit sa scapi?
- Nu stiu nici eu prea bine. Am reusit sa il omor pe unul cu un bisturiu pe care il aveam in geanta iar la al doilea...la al doilea ...am tipat... Dar nu a fost un tipat obisnuit...a fost ca un val de energie...l-am trimis zburand prin aer pana in zideul de vis-a-vis...si cat era buimac l-am omorat... Dar nu stiu cum am facut...imi era asa de frica...
- Mda...vad ca ai inceput sa iti descoperi talentele singura. Frica a accelerat procesul. Teoretic nu puteai sa faci asta asa de curand.
- Poftim? Ce talente?
- Ok...ora de poveste... Cand ne facem trecerea inapoi in lumea asta "primim" un set de abilitati. Abilitatile astea sunt unice pt fiecare si nu avem cum sa le stim pana nu ies la suprafata. In mod normal dureaza mai mult pana se dezvolta si incepi se le descoperi...dar se pare ca la tine incep sa iasa la suprafata de nevoie. Asta e un lucru bun. Lucrul rau e ca atacurile au inceput si ele mai devreme decat ne-am asteptat.
- Pai si cum pot sa imi folosesc abilitatile daca nu mi le stiu?
- Aici e putin mai complicat... Abilitatile se arata cand vor ele. Tot ce putem face este sa le antrenam si sa le cultivam o data ce s-au aratat. Si in plus de asta trebuie sa incepem antrenamentul tau fizic. Trebuie sa inveti sa te lupti corp la corp si sa folosesti armele... Daca au chef sa te atace macar sa fii pregatita pentru ei.
- Ok...de acord cu tot ce zici desi nu sunt convinsa ca inteleg tot la ora asta. Dar as putea sa incep cu cateva ore de somn? Ma simt epuizata. Maine dimineata o sa sun la spital sa le spun ca nu ma simt bine si ca nu ajung. O sa avem toata ziua sa vorbim de antrenamente si de puteri si abilitati si Superman si Xena si mai cine vrei tu...ok?
- Da draga mea, sigur ca e "ok". Hai fugi la culcare. Maine dimineata vreau sa iti prezint un prieten vechi. Noapte buna.
- Noapte buna bunico...