Aud voci. Sau….sau mi se pare? Nu, le aud din ce in ce mai clar si mai tare… Aud o voce de copil care ma striga pe nume si ma roaga sa ma joc cu el. Oare cine e si de unde imi stie numele? As vrea sa il intreb dar nu stiu daca ma poate auzi si el. Incerc sa deschid gura si sa articulez ceva dar nu pot, gura imi e inclestata si refuza sa se deschida. E ca si cum ar fi stransa intr-o chinga invizibila.
Brusc copilu tace si vocea lui vesela e inlocuita de vocea stridenta a unei adolescente: “De ce? De ce s-a intamplat asta? N-am gresit cu nimic nimanui, suntem oameni buni….de ce? Maine aveam balul de absolvire…” Si fata tace.
Din intuneric se desprinde o umbra ce prinde contur pe masura ce se apropie de fata mea. Ma feresc. Umbra era un pumn si in spatele lui, iesit din ceata, e un barbat. E inalt si bine facut, are fata incrancenata si plina de sange. La spate se vede cum ii atarna zdrobita mana stanga, prinsa de corp doar de o fasie groasa de piele. Acum inteleg… Azi am provocat un accident in lant pe autostrada. Ei erau intr-una din masini…dar…jur…erau pe lista… toti erau pe lista…am verificat de trei ori… Nu, nu aveam cum sa gresesc, nu am gresit in 5 de ani si nu s-a intamplat nici acum.
Doi ochi…doi ochi blajini se desprind din intuneric. Calm, fara graba, se apropie . In jurul lor apar detaliile fetei si un trup de femeie. Privirea care ma fixeaza e deopotriva mustratoare si intelegatoare….probabil ea intelege ca nu a fost decizia mea…eu doar execut. Nu intreb si nu comentez. E pe lista, trebuie sa moara. Asa e dintotdeauna si asa va ramane. Nu eu fac lista, nu eu judec oamenii. Eu doar execut.
Femeia a dispaut, si tocmai cand ma bucuram ca s-a terminat totul, simt cum cineva ma trage de roba si aud din spatele meu glasul copilului care ma roaga sa ma joc cu el. Inca un “De ce?” si inca un pumn zboara spre mine. In ceafa simt privirea mustratuare a femeii… Sute de maini se reped spre mine…chipuri, voci, urlete… Pe unele le recunosc pe altele nu. Nici nu trebuie…sunt cei pe care i-am omorat in cei 5 ani de cand am primit “slujba”. Mainile lor se reped spre mine, ma apuca si incep sa traga in toate partile. Articulatiile ma dor si simt cum fiecare os din corp vrea sa se desprinda si sa se elibereze de presiunea la care e supus. Explodez, ma imprastii in negura care ma inconjoara si ma trezesc plina de sudoare.
A fost un vis, un vis pe care il am din ce in ce mai des. Oare incep sa am resentimente? Oare incep sa am sentimente? Oare imi pierd mintile? Am mai auzit de cazuri cand Cosasii au avut astfel de simptome si asta a dus la demiterea lor din functie si la eliminarea lor. Pana la urma urmei nimic nu e mai rau decat un calau care se indoieste de corectitudinea actiunilor lui. Clar innebunesc.
Eu le-am spus sa ma lase in domeniul medical ca doar am lucrat pe chirurgie o viata intreaga - asta cand eram in viata – dar ei nu si nu; cica ma potrivesc mai bine la rutier, ca am potential si ca au nevoie de cineva de incredere acolo. N-am avut de ales, am ajuns Cosasa la rutier. Acum in loc sa iau vietile cu coasa, sparg cauciucuri, tai cablurile de la frane, calculez traiectorii… Nu e normal, nu e normal...
Brusc copilu tace si vocea lui vesela e inlocuita de vocea stridenta a unei adolescente: “De ce? De ce s-a intamplat asta? N-am gresit cu nimic nimanui, suntem oameni buni….de ce? Maine aveam balul de absolvire…” Si fata tace.
Din intuneric se desprinde o umbra ce prinde contur pe masura ce se apropie de fata mea. Ma feresc. Umbra era un pumn si in spatele lui, iesit din ceata, e un barbat. E inalt si bine facut, are fata incrancenata si plina de sange. La spate se vede cum ii atarna zdrobita mana stanga, prinsa de corp doar de o fasie groasa de piele. Acum inteleg… Azi am provocat un accident in lant pe autostrada. Ei erau intr-una din masini…dar…jur…erau pe lista… toti erau pe lista…am verificat de trei ori… Nu, nu aveam cum sa gresesc, nu am gresit in 5 de ani si nu s-a intamplat nici acum.
Doi ochi…doi ochi blajini se desprind din intuneric. Calm, fara graba, se apropie . In jurul lor apar detaliile fetei si un trup de femeie. Privirea care ma fixeaza e deopotriva mustratoare si intelegatoare….probabil ea intelege ca nu a fost decizia mea…eu doar execut. Nu intreb si nu comentez. E pe lista, trebuie sa moara. Asa e dintotdeauna si asa va ramane. Nu eu fac lista, nu eu judec oamenii. Eu doar execut.
Femeia a dispaut, si tocmai cand ma bucuram ca s-a terminat totul, simt cum cineva ma trage de roba si aud din spatele meu glasul copilului care ma roaga sa ma joc cu el. Inca un “De ce?” si inca un pumn zboara spre mine. In ceafa simt privirea mustratuare a femeii… Sute de maini se reped spre mine…chipuri, voci, urlete… Pe unele le recunosc pe altele nu. Nici nu trebuie…sunt cei pe care i-am omorat in cei 5 ani de cand am primit “slujba”. Mainile lor se reped spre mine, ma apuca si incep sa traga in toate partile. Articulatiile ma dor si simt cum fiecare os din corp vrea sa se desprinda si sa se elibereze de presiunea la care e supus. Explodez, ma imprastii in negura care ma inconjoara si ma trezesc plina de sudoare.
A fost un vis, un vis pe care il am din ce in ce mai des. Oare incep sa am resentimente? Oare incep sa am sentimente? Oare imi pierd mintile? Am mai auzit de cazuri cand Cosasii au avut astfel de simptome si asta a dus la demiterea lor din functie si la eliminarea lor. Pana la urma urmei nimic nu e mai rau decat un calau care se indoieste de corectitudinea actiunilor lui. Clar innebunesc.
Eu le-am spus sa ma lase in domeniul medical ca doar am lucrat pe chirurgie o viata intreaga - asta cand eram in viata – dar ei nu si nu; cica ma potrivesc mai bine la rutier, ca am potential si ca au nevoie de cineva de incredere acolo. N-am avut de ales, am ajuns Cosasa la rutier. Acum in loc sa iau vietile cu coasa, sparg cauciucuri, tai cablurile de la frane, calculez traiectorii… Nu e normal, nu e normal...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu