Ziua cea mare

Doi arhangheli si doi demoni imbracati la costum negru stateau de partea cealalta a mesei. Se vedea de la o posta ca sunt din conducerea Ministerului de Tranzitie si Dezintegrare…Total neinteresant…Rigora ii stia de mult, inca de cand s-a angajat in minister. O a cincea persoana din incapere ii captase ei atentia, o figura scheletica cu obrajii supti si cu tenul scorojit parca de trecerea timpului. Era o fata pe care nu o mai vazuse de mult asa de aproape. Decimus Veritas, primul cosas mentionat in analele ministerului, autorul a mai mult de jumatate din literatura de profil, profesor universitar la Universitatea de Stiinte Morbide si sef de catedra la Dezintegrare. O prezenta stranie care o puse pe ganduri, mai ales ca nici nu stia de ce fusese chemata acolo.
- Buna ziua domnisoara Mortis! rosti pe un ton linistitor unul din arhangheli. Poftiti, luati un loc! Ne bucuram ca ati reusit sa ajungeti intr-un timp asa de scurt. Stiti despre ce e vorba?...sau nu v-a informat secretara? Aaa, ce distrat sunt, am uitat ca nu i-am spus secretarei decat sa va cheme de urgenta…ma intelegeti…asa ceva important nu poate ajunge la urechile oricui…
Tocmai cand se pregatea sa deschida Rigora gura, vocea profesorului Veritas umplu camera:
- Normal ca nu te intelege Angius. Sarmana fata habar nu are despre ce vorbesti. Nu i-a spus nimeni si vad ca nici tu nu te grabesti sa o faci. Propun sa nu ne mai lalaim aiurea si sa trecem la subiect.
- Desigur, Decimus, ai dreptate. Domnisoara Mortis, presupun ca prezentarile nu isi mai au rostul…pe noi ne stiti, iar pe profesorul Veritas sunt convins ca l-ati cunoscut in facultate si ca probabil i-ati fost si studenta. Ok, ceea ce va voi dezvalui in seara asta e de prisos sa mai spun ca trebuie sa ramana doar intre noi si peretii acestei camere. Ministerul are nevoie de serviciile dumneavoastra.
- Dar, indrazni Rigora, credeam ca lucrez deja pentru minister…
- Mda, pertinenta observatie. Permiteti-mi sa reformulez: Ministerul are nevoie neoficial de dumneavoastra. Aveti aici un dosar cu toate datele misiunii. Il veti lua si veti merge direct acasa. Nu va opriti nicaieri, nu vorbiti cu nimeni.. Maine dimineata la ora opt ne intalnim aici ca sa ne comunicati raspunsul. Sunteti libera... A, si stati linistita...se ocupa deja altcineva de cazurile dumneavoastra zilele astea.
Drumul spre casa paru de zece ori mai lung si mai anevoios. Inima ii batea din ce in ce mai tare, mainile ii ardeau de nerabdare sa scoata dosarul din geanta si sa il rasfoiasca, iar in mintea ei era un tumult de neoprit. De ce ea? Ce era acea misiune importanta pe care ministerul vroia sa i-o incredinteze ei? Ce s-ar intampla daca ar refuza? Oare o sa vrea sa accepte sau sa refuze? Oare o sa aiba de ales?
Privirile trecatorilor o deranjau. Parca toata lumea stia ca ea are un secret in geanta si toti ar fi vrut sa afle in ce consta. Gesturi care in mod normal pareau cat se poate de comune si de banale acum capatau conotatii nebanuite. Stranutul unei femei era un semnal secret pentru a fi atacata, pasii grabiti care se auzeau in spatele ei erau cu siguranta ai unui urmaritor platit sa ii afle secretul...
“Gata, toate astea trebuie sa inceteze. Incep sa devin paranoica si asta nu ma ajuta. Nimeni nu stie cine sunt si nimeni nu banuieste ce am in geanta...nici chiar eu.”
Gandul acesta ii aduse un zambet pe buze si o oarecare liniste pe drumul spre casa.