duminică, 5 aprilie 2009

O zi de lucru

Ora 6:30 dimineata. Patul de lemn incepe sa vibreze in armonie cu taraitul ceasului desteptator. Plapuma sare de pe pat si doua picioare lovesc podeaua cu un zgomot sec. Corpul i se intinde atat de tare incat lasa impresia ca e gata gata sa se desfaca in orice moment din toate articulatiile. Se indreapta fara nici un fel de graba spre baie, se spala pe ochi si se baga sub dus.

Micul dejun il serveste in bucatarie pe o masuta mica din fildes si corn de cerb. Doua sandwich-uri si o omleta cu branza. Oricum, nu se simte satula…

Iese pe usa si se indreapta cu pasi mari spre statia de autobuz…e in intarziere si nu ii place lucrul asta. Azi se ocupa de un spital si de obicei la spital astepti mult ca sunt multi pacienti pe liste.

Coboara din autobuz si isi ia in viteza o cafea de la buticul din fata spitalului. O bea din doua inghitituri si mareste iarasi pasul. Intra in holul mare si se opreste in fata ghiseului de informatii. Baga mana rece in pelerina si scoate la lumina o bucata de hartie. O despatureste si o netezeste cu podul palmei. De pe fata osoasa, fara nici un fel de mimica, doi ochi rosii ascunsi bine in orbite urmaresc rabdator scrisul de pe foaie. E o lista…o lista cu nume.

Se uita in ochii fetei de la informatii si citindu-i lista isi noteaza etajul si salonul in dreptul fiecarui nume de pe lista. Se indreapta spre lift si dupa cateva minute bune de asteptare reuseste sa se urce intr-unul. Directia: Etajul 10, Salonul 104, patul de la geam.

Pas cu pas se simte tensiunea din aer. In urma ei ramane o dara de aer rece si un fior trece pe sira celor ce se intersecteaza intamplator cu ea. Daca ar avea muschi, acestia ar fi incordati la maxim. Isi trage gluga neagra pe cap, deschide usa salonului si cu o mana sigura trage din mantie o coasa proaspat ascutita. Un vajait scurt si coasa isi atinge tinta. Piuitul intermitent al monitorului se transforma intr-un tiuit continuu si strident.

Acum poate pleca, si-a terminat treaba acolo, altcineva o asteapta pe alt etaj… In drumul spre scari, o asistenta care se grabeste spre salonul 104 se ciocneste de ea, trece prin ea…si ramane doar cu o senzatie stranie de frig…se uita in spate de parca ar fi fost ceva acolo si isi reia fuga spre salon.

Gluga se lasa si coasa loveste…salon dupa salon, etaj dupa etaj… Lista se micsoreaza din ce in ce mai mult. Brusc ceasul de la mana ii suna…s-a terminat programul de lucru…

Se indreapta spre iesire si citind lista inca o data exclama printre dinti: “Nu va bucurati, maine vine si randul vostru…”

0 comentarii: